Ghid academic

Ghid academic

Textele academice, inclusiv cele redactate pentru cursurile de la programele de studii ale FSPUB, nu pot fi considerate lucrări ştiinţifice fără referinţe la ideile şi lucrările altor autori.

“Plagiatul este o infracțiune academică gravă, ce constă în însușirea unui text scris sau a unor idei exprimate prin viu grai de o altă persoană, fără a indica – prin ghilimele sau în oricare alt mod – cine deține proprietatea intelectuală. Constituie plagiat și alăturarea unor scurte fragmente preluate din diverse surse și amestecate pentru a ascunde drepturile autorului sau autorilor preluați fără a folosi semnele citării. E plagiată și lucrarea asumată sub semnătură proprie după ce a fost prezentată de un alt student” (punctul 1 din Regulament FSPUB privind prevenirea și sancționarea plagiatului).

Însușirea ideilor altor autori, fie prin preluarea unor citate, fie prin rezumarea sau reformulare acelor idei, fără a menționa prin referință completă şi corectă din punct de vedere al stilului de redactare a aparatului critic sursa acestor idei sugerează în mod eronat cititorului faptul că acele idei v-ar aparține. Același lucru îl poate sugera şi preluarea unor tabele, grafice, ilustrații etc. dacă nu este menționată corect sursa. Atunci când acestă sugestie indusă cititorului este intenţionată se numește plagiat şi constituie o gravă abatere de la normele de onestitate academică. Plagiatul constituie de altfel o infracțiune ce se pedepsește conform legii.

 Atenție! Nu se acceptă şi pot fi sever sancţionate: prezentarea aceleiași lucrări la mai multe cursuri; copierea de la colegi a lucrărilor sau a unor părţi din alte lucrări, inclusiv în timpul examenelor.

Totalitatea referințelor şi notelor critice dintr-un text reprezintă aparatul critic al acestuia.

Preluarea exactă a unor expresii sau fragmente din textul altor autori se numește citat şi este utilizată pentru a reda cât mai fidel o anumită idee, un concept, o reprezentare vizuală sau anumite date relevante pentru argumentația pe care o construiți în lucrare.

Toate preluările din alți autori, inclusiv a unor imagini, ilustrații, tabele, figuri etc., se fac cu menționarea sursei, prin referință, în conformitate cu stilul de redactare a aparatului critic ales. Citatele de texte se marchează în mod obligatoriu prin ghilimelele uzuale în limba în care redactați textul, chiar dacă în textul original pot apărea, de asemenea, citate cu alte tipuri de ghilimele.

Există două sisteme tradiționale de redactare a aparatului critic:

  • note & bibliografie
  • referinţe în text (“parantetice”) & listă de referinţe 

Notele se redactează :

  • fie ca note de subsol (apar în subsolul paginii), 
  • fie ca note de sfârşit (apar la sfârşitul textului, de regulă înainte de bibliografie/lista de referinţe). 

Toate notele se numerotează, de regulă cu cifre arabe, în mod continuu pentru întreaga lucrare sau pentru întreaga secţiune (capitol) sau pentru fiecare pagină.

Atenţie! Indiferent dacă ideea altui autor va fi preluată ca citat sau în rezumat ori parafrază, referinţa la respectiva lucrare este obligatorie, în caz contrar cel care preia ideile altui autor putând fi suspectat de însuşirea conştientă a acestora, faptă ce se numeşte plagiat şi constituie o gravă abatere de la normele de onestitate academică.

 Atenţie! Unele cursuri sau lucrări pot impune anumite tipuri de stiluri. Înainte de a depune o lucrare, asiguraţi-vă că aţi respectat cerinţele administrative şi de formatare specifice acesteia. Indiferent de sistemul cerut, într-o lucrare va fi folosit un singur stil.

 Indiferent de sistem, aparatul critic poate include şi următoarele categorii de note (de subsol sau de la final):

  • note de identificare a autorilor (uneori folosite în articole de către redacţie pentru a menţiona afilierea instituţională a autorilor articolului şi eventual o foarte scurtă biografie a acestora);
  • note de mulţumire (de regulă, prima notă a unui text, pentru articolele de reviste ştiinţifice sau capitolele de volume colective pentru care autorii au beneficiat de unele sugestii din partea unor colegi şi eventual a unor referenţi, anonimi sau nu);
  • note explicative (idei secundare, de mici dimensiuni, relevante pentru înţelegerea unor aspecte din text, dar care ar îngreuna cursivitatea argumentaţiei dacă ar fi incluse în corpul propriu-zis al lucrării); 
  • note bibliografice (pentru a identifica lucrarea/lucrările la care se face referinţă sau din care se citează în text), obligatorii pentru sistemul note & bibliografie.

Toate notele se numerotează, de regulă cu cifre arabe, în mod continuu pentru întreaga lucrare, pentru întreaga secţiune (capitol) sau pentru fiecare pagină. 

Indiferent de sistemul folosit, citatele se marchează prin ghilimele în limba în care este redactat textul, indiferent de tipul de ghilimele folosit în textul original (dacă acestea apar).

 SISTEMUL DE NOTE ŞI BIBLIOGRAFIE

Acest sistem este în mod tradiţional folosit în ştiinţele umane şi sociale din Europa, inclusiv în ştiinţele politice, şi este preferat frecvent pentru redactarea aparatului critic al monografiilor şi volumelor de studii.

Avantajul principal al acestui sistem este că oferă informaţie completă şi accesibilă cititorului, în special când este folosit cu note de subsol. De asemenea, este mult mai flexibil în ceea ce priveşte utilizarea notelor explicative. 

Dezavantajele principale sunt extinderea dimensiunilor textului şi îngreunarea vizuală a acestuia. Pentru texte mai complexe, necesită compararea notelor de subsol şi folosirea bibliografiei de la sfârşitul lucrării.

Referinţele sunt date în note bibliografice sau explicative, de subsol sau de sfârşit, şi conţin toate elementele de identificare a unei lucrări (autor/autori, titlu, loc şi dată apariţie), inclusiv pentru resursele electronice.

Toate categoriile de note sunt permise, însă ele se redactează fie ca note de subsol, fie ca note de sfârşit.

La sfârşitul lucrării, este inclusă BIBLIOGRAFIA.

  • Bibliografia cuprinde doar lucrările la care ați făcut referinţă în text
    • Notă: Există bibliografii, de regulă adnotate şi ca instrument de lucru al unor manuale sau treceri în revistă ale unor problematici mai largi, ce pot include lucrări la care nu s-a făcut referire în text, însă acestea sunt marcate drept sugestii de lectură pentru cititor; în cadrul studiilor de licență și master de la FSPUB este însă puţin probabil să redactaţi lucrări de tipul şi complexitatea celor care necesită astfel de bibliografii. 
  • Chiar dacă notele bibliografice au fost redactate corect şi conţin toate elementele necesare identificării lucrărilor la care s-a făcut referinţă, în textele ştiinţifice este recomandată includerea listei bibliografice pentru a facilita lectura de către cititor.
  • Bibliografia este ordonată alfabetic, după numele de familie al autorilor (exemplu: SARTORI, Giovanni).
  • Pentru acelaşi autor, itemii din bibliografie apar fie în ordinea alfabetică (crescătoare) a titlurilor, fie în ordinea descrescătoare a anului apariţiei acestora. Indiferent de criteriul principal de ordonare, acesta va fi folosit în mod consistent în întreaga listă bibliografică.
  • De regulă, intrările din bibliografie NU se numerotează.
  • Bibliografia poate fi structurată în categorii (ex. surse primare/izvoare şi literatură de specialitate).

Pentru mai multe sugestii cu privire la organizarea bibliografiei puteţi cere sfatul titularul de curs, asistentului de curs sau, în cazul lucrărilor de finalizare a studiilor, profesorului coordonator al licenței/disertației de master.

 SISTEMUL DE REFERINŢE PARANTETICE & LISTĂ DE REFERINŢE

Acest sistem este cunoscut uneori drept “stilul Harvard”, deşi este mai degrabă o clasă de stiluri. De altfel, la universitatea omonimă acesta nu este singurul sistem de redactare a aparatului critic şi nici nu este utilizat într-o singură versiune. 

Folosit cel mai frecvent în ştiinţele reale şi în special sub influenţa editurilor comerciale din SUA, acest sistem este tot mai des utilizat şi în ştiinţele politice, mai ales în textele redactate în limba engleză şi/sau pentru audienţe internaţionale unde engleza este limbă de comunicare ştiinţifică.

Avantajul său major constă în reducerea dimensiunilor textului, prin reducerea numărului de caractere dedicat referinţelor. De asemenea, prin limitarea notelor, sunt descurajate potenţiale digresiuni de la argumentul principal.

Dezavantajul prinicipal este fapul că necesită urmărirea în paralel a listei de referinţe de la sfârşitul lucrării, ceea ce poate fi mai dificil pentru cititorii neexperimentaţi.

Referinţele sunt date în text, între paranteze rotunde, şi conţin numele autorului/autorilor, anul apariţiei lucrării şi numărul paginii/ numerele paginilor la care ideea/citatul apare în original. 

  • Dacă referinţa constituie o idee majoră sau argumentul principal al textului original, includerea paginilor la care această idee apare nu este necesară, însă în toatele celelalte cazuri includerea numerelor paginilor din textul orginal este obligatorie;.
  • Dacă se citează un fragment, includerea paginilor la care acesta apare în textul original este obligatorie

În mod obligatoriu, la sfârşitul lucrării, va fi inclusă LISTA DE REFERINŢE:

  • Lista de referinţe cuprinde, fără excepţie, exclusiv lucrările la care se face referinţă în text.
  • Lista de referinţe este ordonată alfabetic, după numele de familie al autorilor.
  • Pentru acelaşi autor, referinţele din listă apar, de regulă, în ordinea descrescătoare a anului apariţiei textelor sale.
    • Dacă un autor are mai multe lucrări apărute în acelaş an, acestea vor fi ordonate după titlu, iar după anul apariţiei vor fi adăugate câte o literă, în ordine, din şirul “a, b, c,…”
  • Intrările din lista de referinţe NU se numerotează;
  • Lista de referinţe poate fi structurată în categorii (ex. surse primare/izvoare şi literatură de specialitate), dar acest lucru nu este uzual.

Notele permise sunt, de regulă, cele de identificare, de mulţumire şi cele explicative, acestea din urmă fiind însă reduse la număr. Notele bibliografice nu au sens în acest sistem.

Pentru mai multe detalii cu privire la redactarea aparatului critic în acest sistem, puteţi cere sfatul titularul de curs, asistentului de curs sau, în cazul lucrărilor de finalizare a studiilor, profesorului coordonator, după consultarea manualelor de stil sugerate.

 EXEMPLE DE STILURI

La nivel internaţional, cele mai cunoscute stiluri de redactare a aparatului critic pentru texte de ştiinţe politice sunt cele create de unele universităţi, asociaţii profesionale şi edituri nord-americane, precum

  • Turabian/Chicago Manual of Style, manual clasic ce dezvoltă stiluri proprii atât pentru sistemul note&bibliografie, cât şi pentru sistemul de referinţe parantetice;
  • APA, stil în sistemul de referinţe parantetice dezvoltat de American Psychological Association/Asociaţia Americană a Psihologilor;
  • MLA, stil hibrid bazat pe sistemul de referinţe parantetice ce permite folosirea unor note bibliografice complementare ca sugestii de lectură şi scurte note explicative; dezvoltat de Modern Language Association/Asociaţia Nord Americană de Limbă Engleză Modernă.

Revistele ştiinţifice ale FSPUB au proprile stiluri şi acestea pot fi consultate online:

Atenţie! Alegerea tipului de notă (subsol/sfârşit), precum şi modul de numerotare continuu (în întreaga lucrare, în capitol sau pentru fiecare pagină) depind de preferințele editurii/redacției care îşi asumă publicarea textului.

PRESCURTĂRI UZUALE

et al. (lat.) = şi alţii; se foloseşte după numele primului autor pentru un text cu cel puţin trei autori pentru a prescurta referinţa. 

op.cit.(rom.) = opera citată; se foloseşte exlusiv în sistemul note & bibliografie, după indicarea numelui autorului/autorilor şi exclusiv pentru a înlocui titlul unei lucrări deja citate, pentru a prescurta referinţa, însă numai în cazurile în care înlocuirea titlului cu această prescurtare nu generează confuzii cu privire la lucrarea citată.

subl.n. (rom.)  =  sublinierea noastră (a autorului lucrării; menţiune folosită în referinţa pentru un citat în care anumite fragmente apar marcate cursiv pentru a indica faptul că evidenţierea fragmentelor nu apare în textul original citat, ci este făcută de autorul lucrării care citează respectivul fragment; adesea urmată de iniţialele autorului care operează evidenţierea pentru a elimina posibile confuzii.

subl.aut. sau subl. în orig. (rom.)  =  sublinierea autorului (textului original)/sublinere în original; menţiune folosită în referinţa pentru un citat în care anumite fragmente apar marcate cursiv pentru a indica faptul că evidenţierea fragmentelor apare în textul original citat.

Finalizarea ciclului de de studii universitare de licenţă presupune redactarea de către fiecare student(ă) a unei lucrări, sub coordonarea unuia dintre profesorii Facultăţii.
Prin dimensiunile sale, prin relativa sa complexitate şi profunzime, dar mai ales în virtutea criteriilor pe care trebuie să le îndeplinească, lucrarea de licenţă se deosebeşte de celelalte tipuri de verificare scrisă întâlnite pe parcursul şcolarităţii.

Obiectivele lucrării de licenţă
Lucrarea de licenţă are menirea de a verifica relativa autonomie intelectuală a studentului/studentei. Întregul demers de redactare a lucrării, organizat pe durata ultimului semestru al ciclului de licenţă, dar precedat de o muncă de reflecţie şi de cercetare bibliografică şi (eventual) empirică ce debutează la finele celui de-al doilea an de studii.

Coordonatorul lucrării de licenţă
Orice cadru didactic al Facultăţii ce deţine titlul de doctor este abilitat să conducă lucrări de licenţă. Este recomandat ca profesorul coordonator să aibă cursuri la programul de studii de licență urmat de student/ă.
Alegerea unui coordonator nu-i interzice în nici un fel studentului să ceara sfatul sau sprijinul oricărui cadru didactic a cărui competenţă îi poate fi utilă în elaborarea lucrării de licenţă.

Coordonatorul lucrării de licenţă nu este şi autorul acesteia: lucrarea este produsul inteligenţei şi hărniciei studentului/studentei care este pe deplin responsabil(ă) pentru conţinutul lucrării. Coordonatorul are în schimb rolul de a îndruma şi verifica munca studentului/studentei, evaluând în final, în cadrul seminarului de cercetare, calitatea efortului depus de student(ă).

Coordonatorul nu atribuie teme de licenţă, ci încearcă să ajute studentul(a) în alegerea unei teme. Prin urmare, în momentul în care contactează un posibil coordonator, studentul(a) trebuie să aibă deja în minte o temă sau un set de teme pe care ar dori să le trateze.

Coordonatorul trebuie identificat din timp. Studenţii sunt invitaţi să discute cu un profesor sau chiar cu mai mulţi profesori susceptibili să-i sprijine în demersul de finalizare a studiilor. Profesorii pot fi contactaţi în mai multe moduri, în sala de curs, în cadrul orelor de pregătire, prin posta electronică (corespondenţa cu profesorii facultăţii trebuie să aibă loc prin intermediul adreselor cu extensia @fspub.unibuc.ro; profesorii nu sunt nicicum obligaţi să răspundă la mesaje trimise de pe adrese private).

Pe parcursul ultimului semestru al ciclului de licenţă, studenţii trebuie să se afle în permanent contact cu coordonatorul ales. Acesta verifică volumul şi calitatea muncii studentului în cadrul seminarului de redactare a lucrării de licenţă şi transcrie calificativul în catalogul eliberat de secretariat. Prin urmare, neglijenţa în identificarea coordonatorului şi nefrecventarea seminarului pot pune în pericol finalizarea studiilor.

Consemne de redactare
Lucrarea de licenţă va avea coperta după formatul de aici

Lucrarea va avea 100.000 de semne, fiind admisă o abatere de +/- 5% și va fi redactată în Times New Roman, corp 12, spațiat la un 1.5 rânduri.

 
Lucrarea va fi redactată în limba de predare a programului de studii de licență urmat. 

Lucrarea se va sprijini în mod obligatoriu pe referinţe bibliografice. Aceste referinţe urmează să fie precizate în note de subsol redactate potrivit recomandărilor de la secțiunea „Aparatul critic”. Lucrarea trebuie de asemenea să conțină o bibliografie, redactată în conformitate cu normele amintite mai sus. Bibliografia trebuie să conțină atât lucrările teoretice cât și sursele cercetării.

LUCRAREA DE DIZERTAȚIE

Finalizarea ciclului de de studii universitare de master presupune redactarea de către fiecare student(ă) a unei lucrări de dizertație, sub coordonarea unuia dintre profesorii Facultăţii.
Prin dimensiunile și complexitatea sa, lucrarea de dizertație este rezultatul unei cercetări originale, dezvoltată pe parcursul celor doi ani de studii masterale.

Obiectivele lucrării de dizertație
Lucrarea de dizertație are menirea de a verifica autonomia intelectuală a studentului/studentei. Mai mult, această lucrare trebuie să arate capacitatea de a realiza o cercetare originală pe o temă de specializare din domeniul disciplinelor aprofundate în cadrul programului de master urmat.

Coordonatorul lucrării de dizertație
Orice cadru didactic al Facultăţii ce deţine titlul de doctor este abilitat să conducă lucrări de master. Este recomandat ca profesorul coordonator să aibă cursuri la programul de studii de licență urmat de student/ă.
Alegerea unui coordonator nu-i interzice în nici un fel studentului să ceara sfatul sau sprijinul oricărui cadru didactic a cărui competenţă îi poate fi utilă în elaborarea lucrării de licenţă.

Coordonatorul lucrării de dizertație nu este şi autorul acesteia: lucrarea este produsul inteligenţei şi hărniciei studentului/studentei care este pe deplin responsabil(ă) pentru conţinutul lucrării. Coordonatorul are în schimb rolul de a îndruma şi verifica munca studentului/studentei, evaluând în final, în cadrul seminarului de cercetare și prin nota propusă pentru susținerea orală, calitatea efortului depus de student(ă).

Coordonatorul nu atribuie teme de dizertație, ci încearcă să ajute studentul(a) în alegerea unei teme. Prin urmare, în momentul în care contactează un posibil coordonator, studentul(a) trebuie să aibă deja în minte o temă sau un set de teme pe care ar dori să le trateze.

Coordonatorul trebuie identificat din timp. Studenţii sunt invitaţi să discute cu un profesor sau chiar cu mai mulţi profesori susceptibili să-i sprijine în demersul de finalizare a studiilor. Profesorii pot fi contactaţi în mai multe moduri, în sala de curs, în cadrul orelor de pregătire, prin posta electronică (corespondenţa cu profesorii facultăţii trebuie să aibă loc prin intermediul adreselor cu extensia @fspub.unibuc.ro; profesorii nu sunt nicicum obligaţi să răspundă la mesaje trimise de pe adrese private).

Studenţii trebuie să se afle în permanent contact cu coordonatorul ales. În cazul programelor de studii care conțin în anul al doilea un seminar de cercetare, munca pentru lucrarea de dizertație va primi o notă din partea coordonatorului în cadrul seminarului de cercetare.

Consemne de redactare
Lucrarea de dizertație va avea o copertă al cărei format se găsește aici

Lucrarea va fi redactată în limba de predare a programului de studii de master urmat.

Lucrarea va avea 200.000 de semne, fiind admisă o abatere de +/- 5% și va fi redactată în Times New Roman, corp 12, spațiat la un 1.5 rânduri.

Lucrarea se va sprijini în mod obligatoriu pe referinţe bibliografice. Aceste referinţe urmează să fie precizate în note de subsol redactate potrivit recomandărilor de la secțiunea „Aparatul critic”. Lucrarea trebuie de asemenea să conțină o bibliografie, redactată în conformitate cu normele amintite mai sus. Bibliografia trebuie să conțină atât lucrările teoretice cât și sursele cercetării.

Finalizarea ciclului de de studii universitare de doctorat presupune redactarea unei teze, sub coordonarea unuia dintre coordonatorii de doctorat ai Şcolii Doctorale de Ştiinţe Politice.

Prin dimensiunile și complexitatea sa, teza de doctorat este rezultatul unei cercetări originale, dezvoltată pe parcursul celor trei ani de cercetare.

Obiectivele tezei de doctorat
Teza de doctorat are menirea de a verifica autonomia intelectuală a doctorandului/doctorandei. Această lucrare trebuie să arate capacitatea de a realiza o cercetare originală în cadrul ariilor tematice ale profesorilor coordonatori de doctorat.

Coordonatorul tezei de doctorat
Teze de doctorat pot conduce profesorii coordonatori din cadrul Şcolii Doctorale de Ştiinţe Politice.

Alegerea unui coordonator nu-i interzice în nici un fel doctorandului să ceara sfatul sau sprijinul oricărui alt conducător de doctorat sau oricărui cadru didactic a cărui competenţă îi poate fi utilă în elaborarea lucrării de licenţă.

Coordonatorul tezei de doctorat nu este şi autorul acesteia: lucrarea este produsul doctorandului/doctorandei care este pe deplin responsabil(ă) pentru conţinutul acesteia.

Progresul în redactarea tezei de doctorat sunt evaluate semestrial, de către comisia de îndrumare şi în mod continuu, de către coordonator.

În momentul în care contactează un posibil coordonator al Şcolii Doctorale de Ştiinţe Politice, candidatul la admitere trebuie să aibă deja conturată o propunere de temă sau un set de teme pe care ar dori să le trateze, în cadrul ariilor tematice ale respectivului coordonator.

Coordonatorul trebuie identificat din timp. Candidaţii la admitere sunt invitaţi să discute cu un professor coordinator de doctorat sau chiar cu mai mulţi, susceptibili să-i sprijine în acest demers.

Doctoranzii trebuie să se afle în permanent contact cu coordonatorul tezei. Activitatea pe parcursul celor trei ani de studii doctorale este evaluată şi prin intermediul unui seminar de cercetare, căruia îi corespunde un număr de credite şi are o pondere în finalizarea studiilor doctorale.

Consemne de redactare
Teza de doctorat va avea o copertă al cărei format se găsește aici.

Teza va fi redactată în limba română sau într-o limbă de circulaţie internaţională.

Teza va avea minim 500.000 – 600.000 de semne, inclusive eventuale anexe și va fi redactată în Times New Roman, corp 12, spațiat la un 1.5 rânduri.

Teza se va sprijini în mod obligatoriu pe referinţe bibliografice. Aceste referinţe urmează să fie precizate în note de subsol redactate potrivit recomandărilor de la secțiunea „Aparatul critic”. Lucrarea trebuie de asemenea să conțină o bibliografie, redactată în conformitate cu normele amintite mai sus. Bibliografia trebuie să conțină atât lucrările teoretice, cât și sursele cercetării.
ro_RO